ZeroPlus

Te vei trezi.

By mai 15, 2019 octombrie 3rd, 2019 4 Comments
when yuu look in the mirror

Client: Maria

Obiectiv: “vreau sa ma reapuc de sala; tot incerc sa fac asta de 2 ani, ma duc de maximum 2 ori, apoi renunt. Si mai si platesc abonamentul degeaba!”

***

Mare parte dintre barbatii supraponderali care isi doresc sa slabeasca apeleaza la mine spunandu-mi ca… vor sa slabeasca. Femeile, pe de alta parte, vor sa “se reapuce de sala”. Poate avea legatura cu faptul ca sunt barbat, probabil ca la coach-ii sau psihoterapeutii femei este invers, nu stiu. Poate ca pana si atunci cand miza este implinirea, sanatatea, uneori viata noastra, aparentele conteaza mai mult. Ne e greu sa punem in cuvinte realitatea. Uneori ne este greu nu doar sa o spunem, ci chiar sa o recunoastem fata de noi.

Aceasta este si problema. Pot intelege pe cineva care cosmetizeaza modul in care se prezinta in lume (care dintre noi nu o face?), insa n-am de unde sa stiu daca incearca, constient sau nu, sa ma minta doar pe mine, ceea ce n-ar fi neaparat de neacceptat, sau se minte si pe sine, ceea ce ar fi catastrofal pentru procesul de schimbare pentru care ambii am ales sa petrecem impreuna o ora pe saptamana, pentru o scurta perioada din timp din vietile noastre. Incepe astazi.

Simt nevoia sa lamuresc de ce spune ca vrea sa mearga la sala, si nu ca vrea sa slabeasca. Asa ca intreb:
– Crezi ca ai nevoie sa slabesti? Asta inseamna ca vrei sa “te reapuci de sala”?
(Zambeste)
– Da, as avea nevoie un pic!…Un pic mai mult, de fapt!
– Cam… sa zicem, intre cat si cat?
(Un pic incurcata, zambeste)
– Sa zicem… intre 14 si 16 kg!
E bine, pe ea nu se minte! Simt ca jumatate din munca este deja facuta. E important sa nu se minta, fiindca nu poti schimba o problema pe care inca nu ai acceptat ca o ai!

Ma deconectez pentru cateva secunde fara sa vreau, imi amintesc de Teo, un client care imi povestea cum a decis el sa slabeasca cu ani in urma si cum a si slabit 20 de kg dupa ce toata viata fusese supraponderal:

“Bai, Andrei, m-am uitat intr-o zi in oglinda si m-am surprins spunandu-mi ca as vrea sa scap de un pic de burta, ca sunt un pic cam plinut. Si parca si un pic la picioare. Si parca am facut si gusa. Si deodata, uitandu-ma in oglinda aia, m-a lovit: eu nu sunt plinut si nu am “un pic de burta”. Sunt gras toata ziua!!! Intotdeauna am fost! Si ramasesem pur si simplu perplex… OMG, sunt genul de om gras! Sunt genul de om gras si nu vreau sa fiu genul ala de om! Nu vreau sa fiu genul de om care n-are grija de el, nu vreau sa fiu genul de om care se pune pe el pe ultimul loc, nu vreau sa fiu genul de om care isi sacrifica sanatatea si viata fiindca fix acum trebuie sa manance un hamburger sau cartofi prajiti. Atunci mi-am dat seama ca vreau sa imi placa de mine! Stii ce zic…?”

Si in ziua aceea lucrurile au inceput sa se schimbe pentru Teo. Fara coaching, fara infometari, fara diete draconice, fara nimic exagerat. A reusit sa se uite la el din afara pentru cateva momente, a avut curajul sa priveasca adevarul in oglinda si sa verbalizeze adevarul. Iar adevarul rostit a devenit atat de insuportabil incat trebuia sa se schimbe.

Si usor, usor, pe parcursul urmatorului an, prin sute de microdecizii constiente, s-a schimbat. Iar Teo alearga semimaratoane acum, si la 40 de ani e mai in forma decat a fost toata viata lui.

Multe schimbari se produc asa, cand avem curajul sa privim realitatea in fata, cand ne oprim din a ne mai minti pe noi inca o zi. Cand alegem sa doara un pic mai mult pentru 3 minute, ca apoi sa fie posibil sa nu ne mai doara niciodata.

“Sincer iti zic, nu ma vad slabind!”

Maria nu se minte pe ea, si asta e bine! Asa ca trecem prin intrebarile obisnuite: Ce ai incercat pana acum si nu a mers?, De ce simti ca n-a mers?, Care sunt motivele pentru care vrei sa slabesti?, Sanatate? Modul in care vrei sa arati? Modul in care vrei sa te simti? Pantalonii aia scurti misto care nu-ti mai vin de 10 ani dar pe care nu i-ai aruncat din sifonier fiindca, fara sa fii constienta, ai fi vazut asta ca pe-o capitulare, ca pe un esec?

Toate aceste intrebari ma ajuta sa inteleg mai bine lumea ei si cum se raporteaza la viata. Ma ajuta sa simt ce simte ea, sa vad ce vede ea, sa aud ce isi spune ea in fiecare zi.

Colectarea de informatii despre lumea clientului aproape ca este condamnata in coaching-ul pur, co-activ. Insa in interventiile strategice este obligatorie. E doar unul dintre avantajele de a fi facut mai multe formari si a avea mai multe unghiuri din care sa te uiti la o problema. Pentru care sunt recunoscator.

Realizez ca vrea intr-adevar sa se schimbe, insa nu crede ca poate. Si fiindca nu crede ca poate, cel putin deocamdata, chiar nu poate. Imi si spune de ce nu poate:

“- Inteleg ca n-am cum sa slabesc fara sa merg la sala. Sunt prea sedentara si merg si cu masina la birou in fiecare zi! Plus ca mananc prost… Sincer iti zic, nu ma vad slabind!”

Aparent, avem de-a face cu o problema operationala, de logistica: e sedentara, nu face miscare, mananca prost. Insa experienta m-a invatat ca in majoritatea cazurilor, lucrurile nu sunt atat de simple. Am putea gasi solutii tehnice la aceste probleme intr-o singura sedinta. Insa nu va ajuta. Va manca mai bine 2-3 zile, folosindu-si vointa, apoi va avea o zi mai stresanta la munca.

Poate colega ei va incerca din nou sa ii paseze o responsabilitate, sau poate ca va se va regasi din nou in situatia de a rata un deadline daca nu munceste peste program si astazi si va avea de ales: sa explodeze emotional si sa isi puna in pericol job-ul, sau sa isi bage picioarele in el de mancat sanatos? Dar n-are cum sa renunte, ca doar a zis ca se tine de asta… Insa e prea greu. Ah, stai, dar de fapt stie cum! Ca de fapt nu este o renuntare, e doar o mica exceptie. Doar astazi se abate de la ce a spus ca face! De fapt doar masa asta! Cat de mult poate sa faca diferenta o masa? Doar mananca perfect de 3 zile…

Si “o masa”, ca intotdeauna, se transforma intr-o masa si o gustare, apoi in doua mese si o gustare. Apoi deja nu mai conteaza. Oricum ziua de ieri e compromisa; era sigura ca n-o sa ii iasa… Iar data viitoare, cand isi va propune sa faca asta din nou, va fi si mai sigura ca nu o poate face. Fiindca, dandu-si spatiu sa greseasca, tocmai si-a generat un argument in plus.

Si toate aceste ganduri si distorsii cognitive ar fi aparut doar fiindca am fi confundat o problema de imaginatie cu una operationala. Rezolvarea nu sta doar in a gasi timp liber pentru a integra sala in viata ei. Uneori, la unii oameni, este atat de simplu. Insa nu si in acest caz.

Doar ca Maria mi-a spus deja cum se rezolva aceasta situatie la ea: “Sincer iti zic, nu ma vad slabind!

– Okay, ii spun. Inainte sa mergem mai departe, ajuta-ma un pic. Trage adanc aer in piept… de doua ori. Acum: sunt oameni, Maria, pe care ii ajuta sa inchizi un pic ochii… Pur si simplu. Da ca vrei… Apoi, in timp ce expiri… in timp ce incepi deja sa simti relaxarea umerilor, iti poti imagina ca peste 1 an esti la tine acasa, in fata oglinzii, si ai e x a c t greutatea pe care ti-o doresti…

10 minute si 8 zambete mai tarziu, Maria stie cum va arata odata ce a slabit. Stie cu ce va fi imbracata, stie cum se va simti, s-a vazut din afara si ii place de ea. Este un pas important.

Pare un simplu exercitiu de imaginatie. Si chiar daca ar fi doar atat, tot ar fi valoros. Cu totii facem asta, doar ca o facem in general cu evenimentele neplacute din viata noastra! Cu totii ne imaginam din cand in cand un viitor, in cele mai mici detalii, iar acest lucru il face mai probabil sa se intample. Sunt zeci de studii stiintifice deja care explica de ce astfel de tehnici functioneaza

Practic, creierul nostru nu face diferenta intre o amintire reala, care s-a intamplat si una imaginata, ca cea vizualizata de Maria. Ceea ca inseamna ca atunci cand iti imaginezi ceva cat mai in detaliu si in acelasi timp esti intr-o stare emotionala ridicata, chimia din creierul tau se modifica ca si cum experienta ar fi reala, iar mintea ta o inregistreaza si ii da greutatea unei experiente traite.

Iar daca ai trait-o, inseamna ca ai fost in stare sa o faci. Daca ai facut-o o data, o poti face din nou! Nimic altceva decat un pic de neuroplasticitate, o oportunitate buna ca din cand in cand sa mai preluam si noi controlul mintii noastre, fiindca inversul se intampla oricum mult mai des decat ne-am dori.

Insa inapoi la Maria. Acum ca s-a vazut pe ea acolo, intr-un viitor in care a slabit, stie ca se poate intampla! Se vede pe ea slabind! Doar ca inca nu stie cum va ajunge acolo!

Vorbim putin despre cum se simte si, mai ales, la ce se gandeste acum. Apoi, despre care sunt pasii pe care ii va face maine dimineata, dupa ce se va trezi si inainte sa ajunga la sala? Fiecare pas? Da, fiecare pas… Pe ce parte te vei ridica din pat?

Incet, incet ne apropiem de sfarsitul primei sedinte si, desi se citeste pe fata ei entuziasmul si energia, mai simt ceva acolo, ceva ce nu pot identifica. Ii spun asta. Mai intai se uita in jos, 3 secunde. Maine este urmatoarea zi in care avea programat sa se trezeasca la 6, sa mearga la sala. Si daca iar nu se trezeste? Adica… ea acum crede ca se poate trezi! Dar daca totusi nu se va intampla?
– E okay, te vei trezi. Te sun eu.
– Haha. Serios?
– Dap, imi pun reminder chiar acum. La ce ora zici?
– 6 fix. Serios? Chiar ma suni?
A doua zi dimineata imi suna ceasul la 5:55. Imi raspunde somnoroasa, abia vorbeste, e evident ca am trezit-o din somn. “Da, Andrei…”

S-a imbracat si s-a dus la sala. Imi imaginez ca mai mult fiindca i-ar fi fost rusine sa nu mearga. E un prim pas destul de important, insa stiu trei lucruri: In primul rand, nu o pot suna de trei ori pe saptamana pentru tot restul vietii ei. In al doilea rand, exista un efect pe termen scurt, ca ea sa vada niste rezultate, sa aiba incredere ca ceva se schimba, insa este o abordare simptomatica, nu rezolva problema de baza. Si in al treilea rand, facand asta, ii preiau din responsabilitate, o mut la mine. Continuand sa fac asta, as putea face mai mult rau decat bine. Ar putea intelege ca nu tine de ea sa se schimbe. Si tine de ea, normal ca de ea tine!

E o solutie de moment, o peticire, un risc pe care mi-l asum ca sa misc ceva. Insa ajuta in mai multe feluri.

** Sedinta 2 **

“Cum a mers la sala?” Foarte bine!, se simte super energizata, si-a adus aminte cat de bine se simte mersul la sala, dar este ingrijorata ca nu se va putea tine de asta; daca a fost o intamplare, doar o exceptie de la regula? Din pacate, intrebarea ei este explicabila. E ceea ce se intampla atunci cand ti-ai propus de prea multe ori sa faci ceva si n-ai facut-o. Te-ai dezamagit pe tine, ai alimentat un cerc vicios, o spirala descendenta care te constrange ca de fiecare data sa ai din ce in ce mai putina incredere ca maine o vei face. Nici tu nu mai crezi ca vei face ce spui ca vei face.

Iti spui ca mergi maine, si zambesti scarbita in oglinda. Incepi sa vezi prin propriul bullshit. Si atunci, intr-o fractiune de secunda, in loc sa accelerezi, franezi. De frica. Si incepi sa renunti.

Mai intai iti dezvolti convingerea ca ceea ce vrei nu e posibil si, ca o consecinta, te opresti din a mai incerca. Apoi, dupa un timp, alegi sa nu te mai uiti la distanta dintre ceea ce ai si ceea ce vrei. Iar in ultima faza renunti la dorinta si incerci sa uiti ca ti-ai dorit vreodata sa o faci sa se intample.

Ca sa iesi din acest impas ai nevoie sa rupi cercul, ai nevoie sa creezi o exceptie, un punct de inflexiune, un prim moment in care iti propui ceva, e probabil ca rezultatul sa fie acelasi ca si pana acum, si totusi nu-i! Surprinzator, ceva se intampla, se intrerupe pattern-ul si iti arata ca se poate si altfel. Brusc, ai o oportunitate de a porni un ciclu nou, un sir neintrerupt. De data aceasta, de promisiuni fata de tine. indeplinite. Care se si intampla.

Este motivul pentru care, in ciuda riscurilor, am ales sa o sun, sa intervin. I-a dat speranta. Iar acum ea se intreaba, justificat, daca poate sa sustina asta in timp. Jumatate din ea vrea sa creada, cealalta jumatate nu vrea sa se dezamageasca din nou. Este motivul pentru care ne este frica de multe ori: nu de consecintele practice, pragmatice ale unui esec, nu ca nu ne-a iesit, nici macar ca a fost un esec public, ci de faptul ca nu vom putea gestiona emotional esecul, ca ne-am dezamagit pe noi. Ca ne vom aseza seara in pat, singuri cu gandurile noastre si nu vom avea unde sa fugim de aceasta realitate.

“Ai o cauza in care crezi?”

– Cauza? Nu stiu… imi plac cainii, desi simt ca n-am timp de unul… As face voluntariat pentru un adapost. Sau macar as dona bani, tot zic ca fac asta.
– Great! Uite cum facem: Incepand de maine, de cate ori iti propui ca mergi la sala si nu te duci, in ziua aceea donezi bani catre un adapost de caini. Ai unul preferat, despre care stii deja ca face treaba?
– Da! Fundatia Speranta.
– Perfect! Insa uite cum sa faci: Prima data cand alegi sa nu te trezesti dimineata pentru sala, donezi 100 ron. In maximum 2 ore de cand te trezesti, prin online banking! A doua oara cand se intampla, 200 ron. A treia oara, 400. A patra oara, 800 ron. Got it? Mai zic?

Zambeste, da din cap aprobator, si in acelasi timp intreaba:
– Si daca nu fac asta?
– Poti sa nu o faci, insa in contexte similare, mare parte dintre oameni o vor face, tine de verticalitate, de cine stii la nivel profund ca esti. Din momentul in care imi promiti ca o faci, o vei face. Fiindca altfel m-ai platit degeaba. Eu oricum imi iau banii, tu nu iti rezolvi problema, cateii tot n-au de mancare… Iar a nu face asta n-are n i c i u n s e n s! Asa-i?

Am gasit pana acum cel putin 5 strategii mari, fundamental diferite, de a ajuta pe cineva sa se schimbe. In fiecare dintre ele poti folosi zeci de tehnici. Cea folosita la finalul acestei intalniri cu Maria e bazata pe ideea ca, de cele mai multe ori, o schimbare se produce in momentul in care pretul pe care percepi ca il platesti neschimbandu-te, ramanand unde esti, devine mai mare decat pretul perceput pentru a te schimba.

Acesta este motivul pentru care, pentru multi oameni, functioneaza ideea de a isi asuma public faptul ca peste doua luni intentioneaza sa participe la un maraton, de exemplu. Pentru ca presiunea sociala auto-impusa face ca daca din orice motiv nu mai vor sa o faca, sa simta ca pierd nu doar faptul ca se dezamagesc pe ei, ci si pe altii. Ar exista oameni care sa ii intrebe de ce nu au mai alergat, i-ar face sa se simta prost, le va afecta imaginea… Cu alte cuvinte, costa! Este greu sa ma mobilizez sa merg la maraton, insa e mai greu sa gestionez public renuntarea. Deci ma duc!

Nu alerg ca sa slabesc, fiindca e greu sa ma trezesc dimineata, e greu sa ma mobilizez. Vreau, dar e greu. Apoi mergi la medic si iti spune ca greutatea iti afecteaza incheieturile, ca te vor durea din ce in ce mai tare daca nu slabesti. Sau, si mai rau, ca iti afecteaza inima. Si brusc, incepi sa slabesti! E mai usor decat inainte? Nu. Insa oricat de inconfortabil iti parea pana acum sa te mobilizezi ca faci miscare, parca e mai inconfortabil sa mori.

E ceea ce am facut prin conectarea zilelor in care Maria nu merge la sala cu “pedeapsa” de a dona bani catre adapostul de caini. A ridicat puternic miza.

Daca da snooze nu va merge la sala si, in plus, va “pierde“ 100 ron. Sigur, banii se duc la catei, ar putea zice ca poate merita. Dar a patra oara sunt 800 ron. Catei, catei, dar salariul nu e nelimitat, mai are si alte nevoi. La aceasta suma se adauga banii pe care i i-a dat lui Andrei si de care tocmai i s-a reamintit. Cam cat valoreaza totusi, un snooze in plus? Sigur, poate 20 ron da. Insa 800 ron? 5000 ron? Exista o limita, totusi.

Lipsa de sens – problema tuturor lucrurilor fucked up din viata asta

Insa, este aici vorba doar despre bani sau despre frica de a pierde ceva? Bineinteles ca nu. Cauza sociala – adapostul pentru caini schimba multe lucruri. Este despre a da un sens lucrurilor fucked-up pe care Maria, ca noi toti, le face ­ uneori.

Isi dorea sa slabeasca, isi dorea sa fie sanatoasa, simtea ca e bine pentru ea sa faca asta, si-a promis ca o va face, crede ca a dat tot ceea ce putea, si totusi dimineata n-a facut-o. E ca si cum omul care a decis cu o seara inainte sa isi schimbe viata e altul fata de cel care s-a trezit dimineata si a apasat “snooze” de 4 ori la rand.

Am vrut sa o fac si n-am facut-o! Iar asta n-are niciun sens! Am dat-o in bara, oricum ne-am uita la asta. Ne-am dezamagit si am alimentat din nou spirala descendenta care va face mai probabil ca maine sa ne dezamagim din nou.

Lipsa de sens ne omoara, la propriu si la figurat! Este problema tuturor lucrurilor fucked up din aceasta viata. Nu ca raul se intampla, nu ca de multe ori chiar castiga, nu ca exista durere, nu ca nu am reusit ce ne-am propus. Ci ca N-ARE NICIUN SENS. Ca, la sfarsitul zilei, am facut altceva decat ne-am propus, si nu a iesit nimic bun din asta!

Deci nu, nu-i doar despre a nu pierde ceva, ci si despre a da un sens unui comportament care pana acum nu avea unul. Din acest moment sunt doua variante: in cele 7 secunde de luciditate, pana apasa pe Snooze, va putea decide ca miza de a nu se schimba a devenit prea mare, si atunci va merge la sala. SAU va simti ca astazi miza este inca suportabila, se va culca la loc iar cand se va trezi va realiza ca a schimbat lumea un pic in mai bine. Si nu oricum, ci intr-un mod aliniat cu valorile ei, intr-un mod care conteaza si care face ca ceva sa se realinieze in mintea si in sufletul Mariei.

Imperfectiunea ei, sirul de esecuri, vina simtita atata timp, spirala descendenta in care a stat blocata doi ani de zile, toate au acum un sens. Pattern-ul a fost intrerupt.

***

Ceea ce tocmai ai citit este o parte dintr-un proces de schimbare facilitat de mine, Andrei Rosca, cu unul dintre clientii mei. Desi procesul este real cap-coada, toate informatiile personale ale clientului au fost modificate semnificativ, pentru a ii proteja identitatea. Orice asemanare cu persoane pe care le-ai putea cunoaste este 100% intamplatoare.

Daca simti nevoia sa schimbi ceva in viata ta

Iti recomand sa incepi cu unul dintre programele construite de mine: Clarity sau Habits. Daca simti nevoia de mai mult, ma gasesti pe contact@zeroplus.ro

Andrei Rosca - change strategist

Andrei Rosca - change strategist

Sunt Andrei Rosca, change strategist. Folosesc o combinatie de interventii strategice, coaching si infuzie de knowhow pentru a ajuta oamenii sa-si imbunatateasca viata, sa schimbe lucrurile pe care isi doresc sa le schimbe. Fac asta prin sedinte unu la unu (fata in fata si online) si printr-un set de instrumente si programe care accelereaza procesele de schimbare. Le gasesti aici, pe zeroplus.ro

4 Comments

Leave a Reply